Miroase a soare trist prins într-o fundă arsă
pe care scrie: „Concediu de emoții”.
Toamna e nehotărâtă și profundă,
Te pătrunde cu aburi sufocanți
Și începi să privești obsesiv prin mine, prin tine,
O poartă către sinele ce-l îneci în umbră.
Ai împărtășit un joc limitat de vreme,
pe care toamna ți-l descoase de pielea crudă.
Nonsensurile îi stau în frunze adormite,
rupte din dureri și iubiri gripate: mici porții.
În alei, prăfuitele oglinzi orbite
îți scutură in ochi reflexii metaforice: cuvinte.
Așteaptă ploile în zbuciumul de alb murdar
o jertfă de lacrimi aduse unui singur dor.
Să cânte imnul umbrelelor din sertar!
Să danseze-n bulevarde vârtej de priviri umane.
O mică filosofie prinsă în colțuri de dorință
Dă frâu idealurilor pătimașe să viseze
O graniță superioară, sentimente de nesabuință!
Mergi apăsat și te doare ca în poezia neterminată sub un stejar
că toamna ești tu, că frunzele sunt vii de gânduri,
că frigul ți-e dovadă
pentru singuratatea ce ți-o porți ca dar.
